Joi, 5 noiembrie

Se redeschid Şedinţele de Cenaclu

Erwin visează

Un videopoem de George Alexandru Serediuc

In memoriam Doru Vieru

“Ardem intens, la fel, dar foarte deosebit. Suntem alături mereu, şi departe întotdeauna. Luminăm fiecare după puterile sale, căutându-ne printre nopţi inexistente sau amânate. Şi, îţi jur, toate acestea trebuie să poarte un sens. Pentru că nu putem fi semne zadarnice ale unei treceri fără petrecere.” (Doru Vieru)

september morning

era o toamnă tristă
ca o profă de cînt.
o spun pe cuvînt:
- întreaga proză a lumii
căzuse
peste pămînt.

îmi suflai nasu-n batistă.
adevărat,
viaţa era ca o trişcă
a unor vardişti diafani
în care se-aruncă mereu cu corbi
şi cu ani.

şi-atunci, cu excesul de suflet
ce mă împiedica şi la umblet
(îmi şchiopătau privirile,
- uitam că şa mare fetiţele
sunt/sînt goale
în cîrje se tîrau amintirile).

m-am apucat să culeg de pe jos
într-un gest civic, frumos,
frunzele, foile, ploile, un balot.
jack-pot:
singur pe lume de hector
malot.

FESTIVALUL NAŢIONAL DE POEZIE „NICOLAE LABIŞ”

Ediţia a XLI-a,  2009

Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Primăria comunei Mălini şi Complexul Muzeal Bucovina, organizează ediţia a XLI-a a Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş”, în perioada 16 – 18 octombrie 2009, la Suceava şi Mălini.
Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor creatori de poezie.

R E G U L A M E N T

1. Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare.
2. La concurs pot participa autori care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului.
3. Lucrările, dactilografiate în cinci (5) exemplare, vor fi trimise pe adresa:
Centrul Cultural Bucovina,
Secţia  Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava
Str. Universităţii nr. 48, Suceava, 720228
4. Lucrările se trimit până la data de 17 septembrie 2009. Ele vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor. În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine un Curriculum Vitae al autorului. În Curriculum Vitae se va specifica în mod obligatoriu: numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon şi eventual adresa electronică.
5. Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci (5) poezii şi maximum zece (10).
6. Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului „Nicolae Labiş”, iar laureaţii vor fi publicaţi în „Caiete mălinene” , volum editat de Centrul Cultural Bucovina, secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava.
7. Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 9 octombrie 2009, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, precum şi la manifestările prilejuite de finalizarea concursului, care vor avea loc la Suceava şi Mălini între 16 şi 18 octombrie 2009. Manifestările vor consta în lansări de carte, conferinţe literare, expoziţii, şezători literare, recitaluri de poezie, vizite la muzee şi monumente de artă din judeţ, realizate cu participarea membrilor juriului şi a altor personalităţi literare. Organizatorii asigură masa, cazarea şi cheltuielile de transport (bilete de tren-clasa a doua). În eventualitatea în care laureaţii doresc să fie însoţiţi şi de alte persoane, acestea trebuie să-şi suporte integral toate cheltuielile, iar organizatorii trebuie anunţaţi până cel târziu la data de 13 octombrie 2009, pentru a face rezervările necesare.
8. Juriul concursului va fi alcătuit din critici literari, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
9. Membrii juriului nu mai pot schimba ulterior ordinea rezultată în urma jurizării.
10. Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii:
- Marele premiu „NICOLAE LABIŞ”
- Premiul I
- Premiul II
- Premiul III
Vor fi acordate, în funcţie de posibilităţi, şi premii ale unor reviste literare.

Relaţii suplimentare:     tel: 0745-773290 – Carmen Veronica Steiciuc

concurs la pitesti

CONCURSUL NATIONAL – „LITERATURA MODERNA”

Editia I -  29 octombrie 2009

Editura PAMÂNTUL, în parteneriat cu Consiliul Judetean Arges, Biblioteca Judeteana Arges Dinicu Golescu, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Pitesti, Centrul Cultural Pitesti, revistele Cafeneaua literara si Arges organizeaza, în Municipiul Pitesti, în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie 2009, prima editie a CONCURSULUI NATIONAL „LITERATURA MODERNA”.

Tema si gen

Intra în concurs volume originale nepublicate de poezie, proza si eseu (literar, estetic, filozofic).
Sectiuni:  Concursul are doua sectiuni: debutanti (pâna la 30 de ani) si profesionisti (peste 30 de ani).

Participanti

În concurs se pot înscrie creatori români din tara si din diaspora, membri sau nemembri ai U.S.R., care scriu în limba româna. Juriul va fi stabilit de organizator.

Premii

Editura PAMÂNTUL va edita manuscrisele câstigatoare, 200 de exemplare revenindu-i gratis autorului la data festivitatii de premiere.

Date tehnice. Concurentii vor trimite pe adresa postala a organizatorului curriculum vitae al autorului si volumul în manuscris, A4, cules cu corp 14, Times New Roman, distanta 1 rând, corectat, dar si volumul în forma electronica pe adresa e-mail. Pentru proza sunt admise max. 250 de pagini A4, pentru eseu 200 pag. A4, iar pentru poezie 120 pag. A4. Manuscrisele nu se înapoiaza.

Termen: Plicurile cu volumul listat si volumul în format electronic se primesc pâna la data de 1 septembrie 2009, pe adresa organizatorului. Adresa si contact: S. C. PAMÂNTUL ARG SRL, Str. Eremia Grigorescu12, cod 110.144, Pitesti, judetul Arges, cu specificatia „Pentru Concursul national LITERATURA MODERNA”. Tel./fax – 0248.546.959; 0729.056.968, persoana de contact Gheorghe Frangulea; e-mail: pamantul2@yahoo.com
Festivitatea de premiere. Festivitatea de premiere va avea loc la Biblioteca Judeteana Arges din Pitesti, spre sfârsitul lunii octombrie, la o data ce se va comunica ulterior.

Conditii speciale

Prezentarea la ridicarea premiului este obligatorie. În caz de neprezentare, câstigatorul îsi pierde dreptul asupra volumelor publicate. Câstigatorii cedeaza dreptul de autor Editurii Pamântul pentru 1000 de ex. sau pe o perioada de un an pe baza de contract.

Sibiu, de Victor Ov. Rusu

Ascultă, Eleonora! Am să-ţi oblojesc curiozitatea şi îţi voi răspunde scurt şi cât mai concis cu putinţă la întrebarea nerostită dar pe care am ghicit-o în mintea ta pregătită, cu privire la utilitatea acestui act pe care îl repet, la nesfârşit, de prea mult timp. Voi fi sincer tocmai pentru că ţin mult la tine şi la fratele tău V., el care, după cum ştii bine, mi-a salvat viaţa atunci când era încă un copil; fără să realizeze a făcut gestul acela purificator, asta înainte de a afla de valea demonilor şi de a fi îndemnat să o cunoască… Dar respectul meu pentru el a rămas mereu acelaşi… În vara uscată a anului 198… treburi importante dar totuşi nu atât de decisive, într-un fel ori altul, m-au obligat să îmi îndrept paşii spre Sibiu, un oraş pe care îl doream cu nesaţ de ceva vreme ca pe o recompensă, nu îmi imaginez de ce, deşi nu îl văzusem niciodată în realitate şi abia de îl puteam localiza pe hartă. Să zăresc casele acoperite cu ţiglă roşie înghesuite între zidurile vechi, turlele catedralelor înălţate spre cer, să înconjor biserica evanghelică şi să mă urc în turnul ei ce veghează măreţ zilele şi nopţile oamenilor, să vizitez galeriile Palatului Brukenthal, toate acestea le nădăjduiam cu nerăbdare. Trenul ne ducea fără grabă spre destinaţia sigură, pe mine şi pe tovarăşii mei de călătorie adormiţi în poziţii chinuitoare şi pe la jumătatea drumului se opri câteva minute într-o haltă necunoscută, înconjurată de câteva case dărăpănate. Ori atât de puţin cât am staţionat acolo a fost îndeajuns pentru ca presentimentul unei tragedii să se ivească în sufletul meu, în ciuda voinţei mele de a crede că lucrurile se desfăşoară cât se poate de normal. Iar când trenul şi-a pus roţile în mişcare, am tresărit speriat căci cu coada ochiului am zărit o imagine ce mă răscoli pe dată, aceea a unui bătrân cu ochelari fumurii, ţeapăn pe un scaun, într-o grădină umbrită de copaci mărunţi şi stufoşi. Stătea nemişcat în faţa unui pavilion gol şi numai bastonul alb din mână i se mişca, făcea cu el nişte semne circulare, ca tainice slove, ca un fel de salut adresat trenului sau un semnal către un pasager anume. Imaginea dispăru în urmă şi deodată, prin somn, cineva din compartiment mormăi ceva nedesluşit şi începu încet să plângă, ca un copil pedepsit. Am ajuns în Sibiu la ora stabilită, fără ca evenimente neprevăzute să ne mai tulbure călătoria. Nu îmi doresc să te plictisesc, Nora, aşa că voi evita să lungesc cele relatate prea mult, povestind evenimente netrebuincioase numai de dragul naraţiunii; voi trece direct la ceea ce te interesează. Astfel, am făcut câţiva paşi, flegmatic, apoi, fără să înţeleg cum sau de ce, am început să percep lucrurile care mi s-au întâmplat ca pe nişte ameninţări, vagi uneori, tulburătoare în rest, dar tot timpul eram neliniştit la gândul unui pericol nevăzut dar cumplit de feroce. Noaptea, ochii caselor mă urmăreau reci şi necruţători, podurile erau străbătute de o nefirească prezenţă a cărei lumină glacială licărea din când în când la ferestrele mansardelor făcându-le să clipească, priviri ceţoase pâlpâiau din spatele obloanelor… Ca mulţi alţii, tot timpul am avut senzaţia că trupul meu nu îmi aparţine cu adevărat, altcineva a avut întâietate asupra lui, dreptul de proprietate, eu niciodată nu m-am simţit deplin în carnea mea. Deci, la amiază, părăsindu-mi pentru câteva clipe prietenii cu care îmi luam masa pe o terasă din piaţa mare, am fost izbit de un nor de cenuşă, o ciudată orbire mă învălui, dar nu numai pe mine ci şi pe ceilalţi de pe terasă. Nu mai vedeam lucrurile decât prin beznă, nu mai recunoşteam nimic şi pe nimeni, bâjbâiam derutat printre oameni iar ei nu mă luau în seamă, parcă nici nu existam, strigam la ei şi nu mă auzeau şi aşa am bătut strada în nenumărate direcţii, sugrumat de neputinţă şi oroare. Era aievea? Da! Ce blestem! Când mi-am revenit din acea nebuloasă era seară, toţi plecaseră iar eu eram singur în piaţa pustie, singur şi tropăitul cailor din alte veacuri străbătea liniştea oraşului. Am sunat acasă, să aud vocea soţiei să mă liniştească, gânguritul copilului să mă facă fericit, dar telefonul suna în gol, nici o persoană nu răspundea, tăcerea s-a întins parcă deasupra întregului pământ. Am strigat blasfemii şi am înjurat dar nici o voce nu se auzea în acel miez al infernului! Tremurând, m-am hotărât pe loc să mă întorc în oraşul meu şi luându-mi bagajele, mi-am achitat nota la hotel şi, cu noroc, am prins un tren chiar în noaptea aceea. Dimineaţă era să fiu acasă din nou, la cei dragi mie. Am ajuns acasă pe nesimţite şi deschizând poarta am străbătut poteca uscată şi am intrat în cerdacul mare ce servea drept bucătărie, unde o imagine cumplită a morţii şi nebuniei mă întâmpină: odaia era plină de resturi putrezite de mâncare, bucăţi de carne sleite prin care mişunau viermii, fructe strivite deasupra cărora forfoteau viespile, sticle sparte aruncate pe podeaua arsă pe jumătate…, iar în mijlocul mesei stătea înfipt un drapel al unei ţări ce nu existase niciodată, fluturând în curent. Băiatul meu de patru ani era aruncat pe jos şi pe trupul lui neclintit şi chircit şi pe faţa vânătă cu limba roşie scoasă printre dinţii sparţi muştele bâzâiau şi se plimbau în voie; iar nevasta mea, izbăvirea şi pedeapsa mea, îşi târâia corpul julit în jurul mesei, cu mâinile pline de sânge îşi mângâia în continuu umerii traşi, bolborosea şi scuipa şi faţa ei întoarsă spre mine îmi dezvălui nişte ochi albi, daţi peste cap, într-un cumplit refuz. Tapetul se dezlipea în fâşii de pe pereţi, în zăpuşeala insuportabilă, iar cactuşii înfloreau fericiţi şi eu am strigat numai o singură dată, mi-am smuls părul şi mi-am lovit pumnii, dar cu toate acestea, buzele mele au muşcat blestemul ce izbucni nemilos…, numai temeliile lumii s-au clătinat…, şarpele îşi va înghiţi în continuare veninul pentru că lumea a scăpat uşor! M-am prăbuşit pe un scaun, am închis ochii şi am rămas multă vreme aşa, până mi-am acceptat orbirea. După aceea am părăsit locurile acelea şi m-am îndreptat spre nord şi am ajuns aici, unde sunt şi acum, adâncit în izolare şi credinţă. Totuşi, în verile ce se scurg cu repeziciune, nu mă pot abţine să nu ies în faţa casei şi să ridic braţul, rugându-mă ca trenurile ce se îndreaptă către Sibiu să se oprească, să nu mai ajungă la destinaţie, pentru că într-unul din ele s-ar putea să mă regăsesc şi prin nu ştiu ce miracol să mă conving să mă întorc înapoi, să rămân acasă şi să nu mai plec niciodată spre Sibiu. Şi atunci voi spune împăcat: ”Amin!”. Ia seama, deci, Eleonora şi nu răstălmăci toate lucrurile acestea astfel încât să le vezi ca pe o povaţă, pentru că nu am avut intenţia de a te sfătui, vezi, mai bine, unde ţi-ai lăsat catrafusele şi ia-le, fugi, deoarece, în cele din urmă, nu poţi numi nici un loc cu adevărat acasă.

Tuţu, de Dan Iordache

de cum intru dau de acelaşi miros
intens
ca aşteptarea uşor nervoasă
cu fundul transpirat
impregnat în coverturi
şi lumina filtrată prin arşiţa
amestecată cu gânduri,

iau în palmă fotografia înrămată
cu sufletul tău alb tremurând
în apa neagră
ca peretele din vis pe care creşte
umbră de câine,

mai stau puţin, te aştept,
caut să înţeleg cât ai suferit atunci
când ţi-ai tras acest apartament peste cap
de parcă era ultimul tricou
pe care îl mai puteai oferi mamei
să-l strângă la piept,

nu pot dispărea prietene
cu patul şi vorbele ce le-ai oferit
în ziua
în care viaţa-mi părea un vârtej la colţ de stradă,
chiar dacă tu
ai lăsat doar acest miros intens
ca o gazdă însetată.

Poem de DAN IORDACHE

Cârciumătorul

am convins vreo cinci şase

băutori din halbă

că au de-a face cu cel mai tare beţiv

după ce i-am muşcat de nas

şi-am declamat versuri într-un picior

fâlfâind aripile

pe melodia el condor pasa,

ulterior întregul meu stomac

a reuşit să impună teamă

ca un canal fără capacul din fontă

şi-n care-o păpuşă cu ochi roşii a stat

în perioada când nimeni n-a crezut

în escaladările pe marginea mesei,

acum stau şi ascult liturghia

cu pieptul pătat

de puroiul cuvintelor de sfârşit de noapte

amintindu-mi că este o nouă zi

la fel de potrivită

pentru pomemirea sexului.

Majoritatea ştim, de Roxana Baltaru

În jurul orei 14
ziua trece printr-un fel de mare schismă.
ne adunăm în crâşmă, unul câte unul
dând în lături cu palmele mari
fâşii ascuţite de aer cald.

avem cu toţii aşchii în carnea pleopelor
nu ne mai stânjenim de cutele acre
din colţul gurii.

e un fel de linişte nespovedită
Matei mi-a spus că
uneori aude cum se apropie mormane de pietre scârţâind din încheieturi
dar nici ele nu sunt fără de păcat, aşa că neatinse
oasele noastre colţuroase se pot lăfăi în voie.

o dată am văzut un pui de femeie
cum a ieşit din piele
cu fiecare bucată de lumină.
avea tendoane lungi şi netede
ca nişte panglici de roşu.

când au realizat că se poate
s-au îmbrăcat toţi în pielea aceea caldă,
barul mormăia în aburi rotunzi
din sticlele de bere ţâşnea un fel de nor alb, aproape lichid
ne simţeam copii din aceea adevăraţi
dar vorbele ni se încleştau în gură.

atunci majoritatea am spus că ştim

în jurul orei 14
trecem prin corpul concav al săptămânii
ne adunăm în crâşmă, unul câte unul
unde ne iubim cu ochii transparenţi
suntem o bucată mare şi plină de sticlă
acolo timpul se reflectă
desenând mere oprite pe călcâie.